ReteX
Administrator
Data inscrierii: 19/Ian/2009
Mesaje: 70
|
|
 Hard disk |
 |
<script type="text/javascript" src="http://profitshare.emag.ro/get_ads.php?zone_id=13576"></script>
Hardiscul ("hard disk" - disc dur - HD) este componenta pe care sînt stocate datele cu care lucrează calculatorul, începînd cu sistemul de operare şi terminînd cu fişierele instalate de programe sau create de noi. El constituie deci memoria durabila ("nevolatilă") a calculatorului, pentru că datele sînt păstrate şi ulterior întreruperea alimentării cu curent electric.
HD este compus de obicei din mai numeroase discuri de aluminiu (numite platane) suprapuse pe acelaşi ax şi acoperite cu oxid de fier. La mică distanţă de suprafaţa discurilor se mişcă nişte braţe metalice ale căror capete magnetizează porţiuni din discuri, în acest fel fiind "scrise" şi "citite" datele. HD este una din puţinele piese dintr-un calculator care are şi o parte mecanică (un motor care învîrte discurile şi mişcă braţele metalice), dar asta nu înseamnă că nu este de obicei o piesă nespus de fiabilă, capabilă să funcţioneze mulţi ani privat de a cauza pierderea datelor stocate.
Un HD este caracterizat de valoarea de stocare de date măsurată în Gigabaiţi [Gigabytes] => GB şi de viteză de rotaţie a platanelor (5.400, 7.200 sau 10.000 de rotaţii pe minut). Cu cît platanele se rotesc mai repede cu atît citirea şi scrierea datelor este mai rapidă, deci şi calculatorul este mai rapid. Calitatea unui HD prezentată de companiile producătoare (cea pe care o vedem în ofertele de vînzare) este diferită de capacitatea raportată de sistemul de operare, pentru că toţi producătorii consideră că 1 MB = 1.000.000 baiţi [bytes], cînd de fapt echivalenţa corectă este 1 MB = 1.048.576 baiţi [bytes]. Sistemul de operare raportează deci în mod perfect o capacitate ceva mai mică a HD, indiferent de numele producătorului acestuia.
Hardiscul se conectează la restul sistemului cu susținerea unui cablu care se fixează cu un punct final într-o priză (conector) de pe HD şi cu celălalt capăt într-o priză (conector) de pe placa de bază. Pentru majoritatea hardiscurilor aflate în sistemele actuale transferul de date între HD şi sistem se realizează în conformitate cu un standard numit "Parallel ATA" (Advanced Technology Attachment), scris de obicei PATA sau doar ATA. Există mai multe versiuni ale acestui standard create de-a lungul timpului, numite ATA-33, ATA-66, ATA-100 şi ATA-133, fiecare versiune reprezentînd o îmbunătăţire (uneori considerabilă) a versiunii precedente. Acest standard va fi abandonat treptat de către producători dar încă se mai găsesc pe piaţa hardiscuri conforme cu standardele Ultra-ATA 100 sau Ultra-ATA 133.
Hardiscurile cele mai moderne folosesc standardul "Serial ATA" (scris prescurtat SATA) în locul standardului ATA (PATA). Standardul SATA este corespunzător cu standardul PATA, lucru care îngăduie folosirea în acelaşi calculator atît a hardiscurilor SATA cît şi a celor PATA. Actualmente standardul se află la versiunea a 2-a, fiind deci scris SATA II. Pentru a putea folosi un hardisc SATA trebuie să avem o PB care să deţină un controler SATA integrat în cipsetul (SouthBridge) plăcii de bază sau aflat pe un cip separat. Practic toate plăcile de bază moderne au un astfel de controler.
Standardul SATA aduce unele îmbunătăţiri faţă de standardul ATA, dintre care merită menţionate posibilitatea unei creşteri importante a ratei de transfer a datelor între HD şi sistem, ca şi o păstrare mai bună a integrităţii datelor pe timpul transferului lor. Din punctul de vedere al instalării HD apare probabilitatea de "instalare la cald" ("hot plugging"), ceea ce înseamnă că un HD poate fi instalat şi apoi utilizat fără a opri sistemul, lucru extraordinar de convenabil atunci cînd lucrăm cu HD externe, folosite de exemplu pentru a transfera cantităţi mari de date între două calculatoare. Un alt avantaj adus de SATA este conectarea HD la PB prin intermediul unui cablu cilindric de diametru redus şi cu o mărime de pînă la 1 m, cablu care permite o mai bună circulaţie a aerului în carcasă comparativ cu cablul de tip panglică întrebuințat anterior. În sfîrşit, odată cu apariţia standardului SATA a dispărut necesitatea configurării hardiscurilor ca "stăpîn" (master) sau "sclav" (slave), pentru că în conformitate cu noul standard fiecare HD este configurat automat numai ca "stăpîn", ceea ce îi permite să funcţioneze la parametri maximi.
Hardiscurile folosite în servere folosesc de obicei standardul SCSI ("Small Computer System Inteface"), care permite ataşarea la sistem a opt dispozitive (hardiscuri, unităţi optice de stocare, scanere, etc.), spre deosebire de standardul ATA care permite ataşarea a doar patru dispozitive (hardiscuri şi unităţi optice de stocare). Standardul SCSI permite o rată de transfer de date considerabil mai mare decît cea oferită de standardul "Parallel ATA" (cu care de altfel nu este compatibil) şi de aceea HD care folosesc acest standard sînt utilizate în servere, chiar dacă preţul lor este mult mai ridicat comparativ cu al HD obişnuite. Standardul SAS ("Serial Attached SCSI") va înlocui standardul SCSI şi va avea printre alte avantaje şi pe acela că va fi potrivit cu standardul SATA.
__________________________________________
Autor : Alexandru Bogdan Munteanu
Tags: www.emag.ro , emag.ro , emag , ingrediente , componente calculator , piese calculator , laptop , telefoane , mobile , routere , servere , linux , windows, placa de baza , placa video , placa audio , procesoare , cpu , ram , memorii , surse , antivirus , windows 7 , drivere , drivers , programe , jocuri , concurs , Computer Parts, Tekfix, Laptops, Printers, Networking, Monitors, PC, PC hardware
|
|
