CARCASA ŞI SURSA DE ALIMENTARE

Carcasa reprezintă "casa" calculatorului, cea care adăposteşte toate componentele acestuia. Ea are o formă paralelipipedică şi de obicei este din metal, la care se adaugă unele elemente din plastic. Carcasa este formată dintr-o structură de susţinere (pe care se fixează componentele calculatorului) acoperită de panouri metalice. Astea sînt în număr variabil, dar de obicei există două panouri laterale şi unul superior, la care se adăugă o mască frontală din plastic.

<script type="text/javascript" src="http://profitshare.emag.ro/get_ads.php?zone_id=13569"></script>

Carcasa are ca rol de seamă asigurarea protecţiei componentelor calculatorului, iar ca roluri adverse pe acelea de izolare fonică şi de participare la răcirea componentelor. Acestea sînt roluri utilitare, dar în ultima vreme carcasa tinde să capete şi un rol estetic, mulţi utilizatori înfrumuseţîndu-şi carcasele în conformitate cu preferinţele lor în materie de decoraţiuni.

Majoritatea carcaselor sînt construite pentru a găzdui plăci de bază conforme cu standardul ATX. Compania Intel a propus un standard nou, numit BTX, care asigură unele îmbunătăţiri (legate de ventilaţie, nivelul de zgomot, aşezarea componentelor, etc.) însă producătorii de carcase şi plăci de bază nu se grăbesc să-l adopte, mai ales că vechiul standard nu este încă depăşit. În funcţie de înălţimea lor carcasele se împart în miniturn ("minitower"), miditurn ("miditower") şi maxiturn ("maxitower"). Carcasele miniturn sînt folosite în situaţiile în care calculatorul are puţine ingrediente (de ex. un solitar hardisc şi o singură unitate optică) şi sînt ideale dacă nu avem mult spaţiu la dispoziţie, cum este situaţia cînd ţinem calculatorul într-un compartiment (raft) vertical de pe birou. Carcasele miditurn sînt cele mai folosite carcase şi constituie soluţia perfectă pentru un calculator care să nu ocupe mult spaţiu pe verticală şi care în acelaşi timp să permită găzduirea unui număr adecvat de componente, cărora să le fie asigurată şi o ventilaţie adecvată. Carcasele maxiturn sînt folosite în rarisim pentru servere, ele putînd găzdui un număr mare de hardiscuri.

Deşi toate carcasele miditurn au aceeaşi înălţime, numărul de componente pentru stocarea de date (hardiscuri, unităţi optice, unităţi de dischetă) pe care le pot găzdui variază în funcţie de modelul carcasei. La partea anterioară a carcasei exista mai multe locaşuri de 5,25 inci în care se pot monta unităţi optice (CD-ROM, CD-RW, etc.), sub care se afla mai multe locaşuri de 3,5 inci în care se montează unităţi de dischetă (de obicei două locaşuri care comunică cu exteriorul prin înlăturarea unor plăcuţe din panoul frontal) sau hardiscuri. O carcasă miditurn bună are patru locaşuri pentru unităţi optice, două pentru unităţi de dischetă şi cinci pentru hardiscuri, deşi în mod evident nu vom monta poate niciodată toate aceste componente. Pentru utilizatorii casnici nu este nici o problemă dacă au ales o carcasă cu mai puţine locaşuri, de exemplu una care poate găzdui doar trei unităţi optice şi trei hardiscuri, mai ales că de obicei ei vor avea instalat un singur hardisc (de capacitate medie - mare) şi cel mult două unităţi optice (de ex. un DVD-ROM şi un DVD-RW). Este totuşi de reţinut faptul că locaşurile pentru unităţi optice pot fi utilizate şi pentru instalarea panourilor de control pentru unele componente (placă de sunet mai sofisticată, dispozitiv de reglare a turaţiei ventilatoarelor, etc.) deci trebuie să luăm în calcul şi acest alură la cumpărarea unei carcase. Unităţile cititoare de memocarduri flash (folosite de aparatele foto digitale) pot fi şi ele instalate în locaşurile unităţilor optice.

În mod teoretic toate carcasele (indiferent de producător şi de costul lor) ar trebui să poată să asigure trecerea prin ele a unui flux de aer care să contribuie la răcirea componentelor. Această sarcină importantă este însă îndeplinită de unele carcase mai bine decît de altele. Debitul de aer trebuie să între prin bucată de jos a măştii frontale a carcasei şi să iasă prin fracțiune din spate a sursei de alimentare, avînd deci o traiectorie diagonală, răcind mai întîi hardiscul şi apoi componentele montate pe placa de bază. Majoritatea carcaselor au la porțiunea inferioară a panoului frontal nişte orificii (de obicei sub formă de fante) prin care poate pătrunde aerul. Exista însă şi carcase care nu au astfel de orificii sau la care orificiile sînt acoperite cu un element decorativ din plastic. În cazul acestora din urmă putem să înlăturăm elementul decorativ şi să scoatem la vedere orificiile care vor permite admisia unui curent de aer. Unele carcase au orificii de admisie (de obicei sub formă de găurele) şi pe panourile laterale. În cazul în care calculatorul nostru are trebuință de răcire activă complementară putem să montăm ventilatoare pe carcasă, majoritatea carcaselor avînd locuri excepționale de montare a ventilatoarelor, prevăzute cu găuri pentru şuruburile de fixare. De exemplu în fata locaşurilor hardiscurilor există o placă metalică găurită pe care se poate ataşa un ventilator care să tragă aer în calculator, iar în partea din posterior a carcasei există două (sau unul singur) locuri speciale pe care pot fi fixate ventilatoare care să elimine aerul încălzit din carcasă. Unele carcase mai scumpe au un ventilator suplimentar poziţionat pe unul din panourile laterale, în aşa fel încît să aducă aer din exterior deasupra procesorului şi plăcii video. Adăugarea de ventilatoare suplimentare trebuie creată doar dacă este necesar acest lucru, pentru că ele ajută la poluarea fonica şi pot cauza disconfort utilizatorului.

În jurul carcaselor s-a născut o activitate distinctă numită "modding" ("modificare") care constă în personalizarea carcasei prin adăugarea de elemente ieşite din comun, în principal cu rol estetic. Producătorii de carcase au observat această tendinţă (apărută iniţial în rîndurile pasionaţilor de calculatoare) şi s-au adoptat cerinţelor pieţei, propunînd carcase care să satisfacă şi gusturile estetice ale utilizatorilor. Au apărut astfel carcase cu măşti frontale colorate (mai viu sau mai sobru) sau cu un geam lateral prin care să se poată observa lumina emisă de mici lămpi cu neon instalate în carcasă sau ataşate unor componente (în special ventilatoare). Unele modificări au însă şi un rol utilitar, un exemplu fiind chiar geamul lateral, care ne permite să observăm funcţionarea ventilatoarelor sau gradul de încărcare cu praf a componentelor. O altă modificare utilă este încastrarea unui mîner în panoul superior al carcasei, care ne îngăduie să transportăm calculatorul ca pe un geamantan.

SURSA DE ALIMENTARE

<script type="text/javascript" src="http://profitshare.emag.ro/get_ads.php?zone_id=13570"></script>

Sursa de alimentare (SA) este una din componentele cele mai importante ale unui calculator, de buna funcţionare a ei depinzînd performanţa şi stabilitatea acestuia. Pentru a înţelege mai bine rolul ei putem să apelăm la o comparaţie între calculator şi corpul uman. Aşa cum putem deduce şi din numele ei, SA este corespondentul tractului digestiv din trupul uman. În cazul omului viaţa presupune un aport de potență prin intermediul alimentelor, care sînt prelucrate de-a lungul tractului digestiv (de la gură la intestin) şi transformate în substanţe ce sînt absorbite, urmînd a fi transportate prin sînge la nivelul organelor care au nevoie de ele. În cazul calculatorului, SA preia curent electric alternativ (energie electrică) cu tensiunea de 220 V din priză de perete şi îl schimbă în curent continuu de voltaje mai mici (3,3 V ; 5V ; 12 V) pe care îl dirijează prin cabluri particulare către componentele care au nevoie de el pentru a funcţiona.

Sursa de alimentare nu este o componentă complexă, ea neincluzînd tehnologii avansate. La interiorul sursei se găseşte o placă cu circuite pe care sînt lipite piese obişnuite (condensatori, tranzistori, diode, rezistenţe, bobine) şi unul sau mai numeroase transformatoare. Tot la interior se găsesc şi două radiatoare (plăci de metal) aşezate vertical, care au rolul de a răci piesele cu activitate susţinută (tranzistori şi diode) care sînt fixate pe ele. Din sursă pleacă un mănunchi de cabluri care vor fi conectate la componentele care necesită alimentare cu energie electrică. Cutia metalică în care se găseşte sursa este dotată cu fante pentru admisia de aer din carcasa calculatorului, iar la partea din spate a carcasei se găseşte un ventilator care elimină aerul cald la exterior. Fluxul de aer care este "tras" din carcasă şi apoi eliminat în exteriorul sursei serveşte la răcirea componentelor acesteia. Sursele mai scumpe au un al doilea ventilator aşezat pe partea inferioară a sursei, care "trage" aer din carcasă pentru crearea unui flux de aer mai important.

Funcţionarea optimă a calculatorului presupune alimentarea permanentă cu curent electric a diverselor sale componente. Fiecare componentă are necesitate de un anumit tip de curent continuu, recte un curent cu o anumită tensiune şi o anumită intensitate. Sursa de alimentare preia curentul alternativ şi după ce îl transformă în curent continuu îl canalizează pe cîteva tronsoane ("rails" - şine), fiecare tronson avînd o anumită tensiune (+3,3V ; +5V ; +12V ; -12V, -5V, +5VSB). Acest proces seamănă (la modul simbolic, bineînţeles) cu împărţirea unui fluviu în mai multe canale la vărsarea în mare cu formarea unei delte. Pentru calculatoarele moderne sînt importante doar primele trei tronsoane, cele de -12V şi -5V fiind incluse pentru compatibilitatea cu piesele foarte vechi (cum sînt cele conectate prin sloturi ISA), iar ultimul fiind întrebuințat pentru circuitul de stand-by, de unde şi numele lui. Tronsoanele de +3,3V şi +5V sînt folosite în general pentru alimentarea componentelor electronice (cipsetul plăcii de bază, memoria RAM, placa video, placa de sunet, etc.) şi a unor periferice (maus, tastatura, dispozitive conectate prin portul USB, etc.). Tronsonul de +12V este folosit pentru alimentarea motoarelor hardiscurilor şi unităţilor optice, dar şi pentru motoarele ventilatoarelor. O particularitate interesantă este că şi procesoarele moderne articole de AMD (Athlon, Sempron, Duron) sau Intel (Pentium 4, Celeron) funcţionează tot pe baza curentului furnizat de tronsonul de 12V.

Aşa cum am mai spus, alimentarea unei componente în scopul funcţionării ei optime presupune furnizarea unui curent de o anumită tensiune şi o anumită intensitate. Tensiunea se măsoară în Volţi (V), iar vitalitatea în Amperi (A). Robustețea curentului necesar unei anumite componente este o dimensiune care desemnează "cantitatea" de curent necesar pentru funcţionarea ei. Fiecare tronson de curent continuu provenit din SA este capabil să furnizeze o anumită cantitate (intensitate) maximală de curent, care se va împărţi între piesele alimentate de tronsonul în cauză. Din această pricină o SA trebuie să producă tronsoane de curent continuu a căror intensitate să fie suficientă pentru componentele care se alimentează de la fiecare tronson în parte. De exemplu tronsonul de +12V trebuie să furnizeze un curent cu o intensitate care să fie suficientă pentru alimentarea procesorului dar şi pentru alimentarea motoarelor hardiscului, unităţii optice şi ventilatoarelor, fiind de departe cel mai solicitat dintre tronsoane. În mod natural acest tronson face faţă solicitărilor, dar dacă avem mai multe hardiscuri, mai multe unităţi optice, mai multe ventilatoare suplimentare şi în plus avem şi o placă video ce necesită alimentare suplimentară este posibil ca tronsonul respectiv să nu mai poată furniza un curent adecvat fiecărei componente în parte şi ca urmare unele din piese nu vor funcţiona sau vor funcţiona deficitar.

Eficacitatea electrică se defineşte ca fiind produsul dintre tensiunea şi forța unui curent (P = U x I), desemnînd cantitatea de energie disponibilă pentru consum de către componentele unui circuit electric care include bineînţeles şi o sursă de curent (sursă de tensiune). Tăria electrică se măsoară în Waţi (W). Toate sursele de alimentare pentru calculatoare au specificată puterea electrică maximală (300W, 350W, 400W, etc.), ce înseamnă maximul de putere pe care sînt capabile să o furnizeze la un ocazie dat în scopul alimentării cu curent a componentelor. O sursă de alimentare nu furnizează tot timpul puterea maximală, ci doar puterea necesară activităţii componentelor din calculator aflate în funcţiune la un clipă dat. Dacă toate componentele aflate în funcţiune nu au nevoie decît de 280W, atunci doar atît va furniza sursa, indiferent de care este puterea ei maximală. Acest lucru este dealtfel îmbucurător pentru că de exemplu în cazul unei surse de 350W nu vom plăti decît curentul consumat (280W) şi nu curentul maximal (350W) ce poate fi furnizat de sursă.

Caracteristicile tehnice ale unei SA sînt de obicei scrise pe o etichetă lipită de cutia sursei. Să luăm ca exemplu o sursă obişnuită ("no-name") model LC-B350 ATX. Ea are scris pe cutia metalică următorul text : "Total Output is 350 W Max", care ne arată puterea maximală a sursei. Însă deşi puterea completă a unei SA este importantă, la fel de importante sînt şi puterile oferite pentru fiecare tronson în parte. Puterea unui tronson se obţine prin înmulţirea tensiunii tronsonului cu vigoarea curentului furnizat de acel tronson. Pe eticheta de pe sursa sînt prezente şi datele despre intensitatea curentului care circulă prin fiecare tronson. Astfel, în cazul sursei din exemplul nostru avem specificate următoarele valori : 28A pentru tronsonul de 3,3V ; 35A pentru tronsonul de 5V ; 16A pentru tronsonul de 12V. Deci tronsonul de 12V (cel mai important) transmite o putere electrică de 192W (12V x 16A), care este o valoare bună, suficientă pentru calculatoarele celor mai mulţi utilizatori. Sursele de alimentare cu valori ale intensităţii mai mici de 16A pe tronsonul de 12V nu sînt indicate pentru calculatoarele moderne, dacă se doreşte o funcţionare adecvată a acestora.

Sursa de alimentare furnizează curent componentelor printr-o multitudine de cabluri care au fiecare la punct final un conector din plastic de o anumită formă. Cablul care alimentează placa de bază furnizează în principal curent de +3,3V ; +5V şi +12V pentru componentele PB şi plăcile de extensie ale calculatorului (placa video, placa de sunet, etc.) şi are la capăt conectorul numit ATX. Cablurile care alimentează hardiscurile şi unităţile optice furnizează curent de +12V şi au la capăt cîte un conector numit Molex. Aceleaşi cabluri furnizează curent pentru plăcile video ce necesită alimentare suplimentară în afara aceleia prin slotul AGP sau PCI-Express. Procesoarele Pentium 4 şi Core au nevoie de alimentare auxiliară şi dacă intenţionăm să cumpărăm un astfel de procesor trebuie să alegem o SA care să aibă un cablu special ce furnizează un supliment de curent de + 12V şi se fixează pe PB într-o priză asemănătoare cu cea ATX dar mai mică.

Întreţinerea sursei de alimentare este esenţială pentru buna funcţionare a acesteia pe termen lung. Mai târziu o anumită perioadă de la cumpărare (în general 6-12 luni) sursa trebuie demontata şi curăţată de praf la interior. Curăţarea trebuie să se facă ulterior în mod periodic (la 3 luni) pentru că în caz contrar praful depus la interiorul sursei şi pe palelele ventilatorului acesteia va împiedica răcirea corespunzătoare a ei şi riscăm să se defecteze. Curăţarea sursei se poate face la domiciliu (evident, pe urmă deconectarea de la priză a calculatorului) de cei care sînt familiarizaţi cu procedeul. Pentru ceilalţi este prescris ca această operaţie să fie făcută de specialiştii de la un service de depanare a calculatoarelor.

__________________________________________

Autor : Alexandru Bogdan Munteanu

Tags: www.emag.ro , emag.ro , emag , componente , componente calculator , piese calculator , laptop , telefoane , mobile , routere , servere , linux , windows, placa de baza , placa video , placa audio , procesoare , cpu , ram , memorii , surse , antivirus , windows 7 , drivere , drivers , programe , jocuri , concurs , Computer Parts, Tekfix, Laptops, Printers, Networking, Monitors, PC, PC hardware